Un tânăr în vârstă de 30 de ani din municipiul Galați a fost găsit decedat, la cinci zile după ce nu a mai dat niciun semn familiei și prietenilor. Sâmbătă, 11 martie, tânărul plecase de acasă fără a spune unde și nici nu mai răspundea la telefon. Odată ce zilele treceau și nu aveau niciun semn de la el, au intrat la bănuieli. Au lansat un apel pe rețelele de socializare, în speranța că astfel cineva care îl cunoaște sau care l-a văzut le va da un indiciu.

Miercuri, 15 martie, familia a mers la poliție, unde a anunțat oficial dispariția bărbatului. La câteva ore după ce familia a sesizat Secția 1 Poliție Galați cu privire la dispariția bărbatului, susținând că nu mai aveau nicio informație despre el de pe data de 11 martie, persoana semnalată ca dispărută a fost găsită decedată, într-o cameră a unui imobil din zona Portului, în apropierea locuinței sale.

Tânărul a fost găsit spânzurat, ipoteză care duce în primă fază la ideea că acesta și-ar fi luat viața. Circumstanțele exacte care au condus la această tragedie vor fi stabilite și în urma necropsiei, care ar trebui să lămurească o mare parte dintre posibilele aspecte cu implicații asupra stării bărbatului. Concluziile medico-legale vor fi extrem de importante în clarificarea anchetei pentru ucidere din culpă deschisă de poliție, conform procedurilor, în condițiile în care tânărul nu ar fi lăsat niciun mesaj prin care să își explice gestul extrem.

Sursa: Realitatea de Galati

Articolul precedentMinifestival de teatru, în weekend, la Teatrul Dramatic ”Fani Tardini”
Articolul următorBiserica vrea Religia ca probă de examen la BAC