Fundația comunitară lansează inițiativa ”Galați în siguranță”, pentru a sprijini Spitalul de Boli Infecțioase din Galați.

Fundația Comunitară a lansat un apel destinat strângerii de fonduri pentru dotarea Spitalului de Boli Infecțioase Galați cu materialele necesare luptei împotriva Covid-19. Atât simpli cetățeni, cât și companiile locale pot dona către Fundație.

”Donațiile se pot face pe siteul www.semimaratongalati.ro, reconfigurat special pentru această campanie. Fundația Comunitară Galați va ține legătura cu furnizorii și va achiziționa testere, echipamente de protecție pentru personalul medical (măști, mănuși), dezinfectanți, filtre antivirale, echipament specific de ventilație și măști de oxigen, pe care le va dona către spital” se precizează în comunicatul trimis.

Inițiativa este susținută de de Prefectura Galați,  Asociația Pacienților Galați, Code4Romania și Asociația ”Dăruiește Viața”.

Este importantă mobilizarea întregii comunități, în scopul de a sprijini sistemul medical, acesta fiind cel mai expus, dar și cel mai brav. Ei au nevoie de noi la fel de mult, pe cât avem și noi de ei. Facem front comun azi în lupta cu o situație critică, ce ne afectează și ne responsabilizează deopotrivă pe toți. Ei merg în spitale pentru noi, noi stăm acasă și donăm pentru ei. Suntem alături de sistemul medical, cu toate resursele!”, declară Liliana Cristea, Directorul Executiv al Fundației Comunitare Galați.

Articolul precedentAlfred Simonis cere Guvernului să ia masuri de plafonare a prețurilor urgent
Articolul următorUn cetățean bulgar suspect de gripă a încercat să fugă din Galați