Update: După prezentarea celor trei bărbați, inițial, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Bujor, iar ulterior la Judecătoria Târgu Bujor, s-a dispus față de aceștia măsura arestului preventiv pentru 30 de zile.

Joi, 25 mai 2023, în urma activităților investigative și de cercetare efectuate, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Berești, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Bujor, au efectuat 9 percheziții domiciliare pe raza orașului Berești și a comunelor Măstăcani, Rădești, Jorăști și Berești Meria, toate din județul Galați, într-un dosar penal având ca obiect comiterea infracțiunii de furt calificat.

Din cercetări a reieșit că, în noaptea de 13/14.05.2023, în baza unei înțelegeri prealabile, trei bărbați, cu vârstele de 36, 33 și 43 de ani, primii doi din orașul Berești, iar al treilea din comuna Rădești, s-ar fi deplasat la o stână amplasată în extravilanul satului Bălășești și ar fi sustras 180 de ovine (oi și miei). Conform înțelegerii, cea mai mare parte dintre ovine ar fi urmat să fie valorificate la deținătorul unei stâne amplasată pe raza comunei Măstăcani, un bărbat de 44 de ani, pentru care urma să fie achitată suma de 2000 de euro. Prejudiciul efectiv al oilor sustrase a fost estimat la 105.000 de lei.

Perchezițiile au fost efectuate atât la adresele de domiciliu, cât și la stânele deținute de aceste persoane, fiind obținute probe care să confirme comiterea furtului. De asemenea, au fost puse în executare și mai multe mandate de aducere.

În urma audierilor și administrării materialului probator, polițiștii au luat măsura reținerii pentru 24 de ore a bărbaților cu vârstele de 36, 33 și 43 de ani, urmând ca, în cursul zilei de astăzi, 26 mai 2023, aceștia să fie prezentați la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Bujor cu propunerea luării unei măsuri preventive.

Totodată, sunt desfășurate activități în vederea depistării bărbatului de 44 de ani, care nu a fost găsit la adresa de domiciliu și se sustrage, la acest moment, cercetărilor.

De asemenea, s-a stabilit faptul că bărbatul de 43 de ani ar fi cel care, în noaptea de 07/08.05.2023, ar fi sustras 94 de ovine (64 de oi și 30 de miei) de la o altă stână amplasată tot în extravilanul localității Bălășești. Prejudiciul cauzat a fost estimat la 50.000 de lei.

Cu privire la furtul celor 180 de oi, au fost recuperate 128, iar legat de furtul celor 94 de oi, au fost recuperate 40 de oi, toate acestea din diferite locații unde au avut loc perchezițiile. Ovinele vor fi predate în cel mai scurt timp persoanelor vătămate.

”Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Poliției Orașului Târgu Bujor, Secției 5 Poliție Rurală Rădești, Secției 7 Poliție Rurală Matca, Serviciului de Ordine Publică, Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, Biroului Protecția Animalelor, Poliției Municipiului Galați – Biroul Investigații Criminale, Serviciului Criminalistic și a luptătorilor din cadrul Serviciul pentru Acțiuni Speciale Galați. Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.

Cercetările vor fi continuate de polițiști sub coordonarea procurorului de caz pentru stabilirea întregii activități infracționale ale persoanelor bănuite de comiterea acestor furturi, în vederea luării măsurilor legale care se impun și recuperarea prejudiciului.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție” precizează IPJ Galați.

ImagineImagineImagineImagineImagineImagineImagineImagineImagine

Sursa: Realitatea de Galati

Articolul precedentANUNȚ important pentru profesorii aflați în grevă
Articolul următorPASTILA PENTRU SUFLET