Update: Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, și va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Galați, în vederea dispunerii unei măsuri preventive.

În cursul zilei de azi, în jurul orei 11.00, un bărbat, de 24 de ani, din municipiul Galați, a condus un autoturism Opel pe strada Brăilei și, la efectuarea virajului la dreapta, pe Bulevardul Siderurgiștilor din municipiul Galați, a pierdut controlul direcției și a pătruns pe scuar, lovind două semafoare pietonale, după care s-a oprit pe sensul opus de mers.

După eveniment, tânărul aflat la volan a coborât din autoturism și a fugit pe o alee printre blocuri. La aproximativ 100 de metri de locul în care s-a petrecut incidentul, acționa un echipaj format din polițiști ai Biroului Rutier Galați. Aceștia au plecat imediat în urmărirea bărbatului pe care l-au prins în zona unui bloc de pe strada Neajlov.

”În urma verificărilor s-a stabilit că persoana în cauză nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Mai mult, la testarea alcoolscop a fost  înregistrată valoarea de 0,64 mg/l alcool pur în aerul expiratBărbatul a fost condus la spital, în scopul prelevării de mostre biologice și va fi cercetat pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și conducere fără permis.” au precizat reprezentanții IPJ Galați.


Sursa: Realitatea de Galati

Articolul precedentCULISELE STATULUI PARALEL. Cine sunt membrii UDMR din funcții cheie
Articolul următorDe ce și-a ucis cele cinci rude criminalul din Bascov. Ce a făcut imediat după ce le-a omorât