Fotbalistele de la FC Universitatea, locul 5 după prima parte a sezonului

FC Universitatea, formaţia de fotbal feminin a Galaţiului, s-a calificat pentru turneul locurilor 4-6 al Ligii I, după victoria din ultima etapă a sezonului regulat.

Runda cu numărul 18 a campionatului feminin a programat, miercuri, la Galaţi, întâlnirea dintre FC Universitatea şi Vasas Femina Odorhei. Clasată pe locul 2 înaintea ultimei etape, echipa ardeleană pornea net favorită în această întâlnire cu gruparea gălăţeană, aflată pe locul 7.

Pe teren, însă, lucrurile nu au stat ca pe hârtie, astfel că, la pauză, gazdele conduceau cu un incredibil 4-0. Golurile din prima parte a partidei au fost înscrise de Loredana Nica (min. 30, din penalty), Dumitriţa Prsăcari (min. 36), Monica Benţoiu (min. 45) şi Carmen Marcu (min. 45). Repriza a doua a disputei de pe stadionul „Siderurgistul” a fost mult mai liniştită, astfel că scorul final a fost cel înregistrat la pauză: 4-0.

În urma acestei victorii, gălăţencele au acumulat 22 de puncte în clasament şi au încheiat prima parte a sezonului pe locul 5. Campionatul va continua cu turneul locurilor 4-6, în care FC Universitatea se va confrunta cu echipele Vasas Femina Odorheu (ajunsă pe locul 4) şi Universitatea Alexandria (locul 6).

Universitatea şi Femina se vor reîntâlni, peste o săptămână, pe 15 mai, de la ora 11.00, tot la Galaţi, în semifinalele „Cupei României”.

Articolul precedentA adormit la volan şi a distrus un stâlp de iluminat public
Articolul următorUn grup de tâlhari, prins și dat pe mâna justiției