Fotbalistele de la FC Universitatea Galaţi au pierdut la scor

Fotbalistele de la FC Universitatea Galaţi au pierdut la scor, sâmbătă, meciul cu Independenţa Baia Mare, din cadrul etapei a 15-a a Ligii I.

Jocul de la Baia Mare a fost controlat în totalitate de gazde, care s-au impus cu scorul de 5-0 (1-0). Golurile întâlnirii au fost înscrise de Ioana Borodi 3, Marinela Cotos şi Andreea Pop.

În urma acestei înfrângeri, gălăţencele au rămas cu acelaşi număr de puncte în clasament şi au fost depăşite de maramureşence. FC Universitatea ocupă acum locul 7, cu 16 puncte şi golaveraj 27-27. Echipa gălăţeană a înregistrat în acest sezon cinci victorii, un egal şi şapte înfrângeri.

În etapa a 16-a, programată pe 27 aprilie, de la ora 11.00, gălăţencele vor primi vizita echipei Heniu Prundu Bârgăului.

Articolul precedentEchipa de volei Arcada Galaţi a pierdut un punct în disputa cu Dinamo
Articolul următorFotbaliștii de la Oțelul au ajuns ciuca bătăilor în Liga a III-a