În dimineața zilei de 25 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Măcin-Postul de Poliție Peceneaga, au fost sesizați cu privire la faptul că, în după-amiaza zilei de 24 noiembrie 2021, o minoră în vârstă de 4 ani, din localitatea Peceneaga, județul Tulcea, ar fi fost mușcată de un câine, în timp ce se afla pe strada Castelului, din localitate.

În urma incidentului, minora a fost transportată la Spitalul Județean din Galați, în vederea acordării de îngrijiri medicale.

În cauză, polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

De asemenea, proprietarul patrupedului din categoria câinilor agresivi, a fost sancționat contravențional conform Legii nr.61/1991-R.

În continuare, polițiștii efectuează cercetări.

Sursa: Realitatea de Tulcea

Articolul precedentPreoţi şi credincioşi din Protopopiatul Tecuci au donat sânge
Articolul următorBanca Națională a României va lansa în circulație bancnota de 20 de lei