La data de 15 septembrie 2021, în jurul orei 07.00, un bărbat în vârstă de 40 ani, din comuna Liești, în timp ce conducea un autoturism pe strada Blajerii de Sus, din comuna Ivești, județul Galați, dinspre DN 25 către satul Călmățui, a surprins și accidentat o femeie în vârstă de 39 ani, din comuna Ivești, care traversa strada prin loc nepermis.

Femeia a fost proiectată pe partea carosabilă și întrucât a suferit mai multe leziuni a fost transportată la Spitalul Municipal Antion Cincu Tecuci pentru acordarea de îngrijiri medicale suplimentare de specialitate care nu au necesitat internarea sa.

”Conducătorul auto a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind negativ. În cauza de față s-a întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.” a precizat Biroul de presă al IPJ Galați.  

Sursa: Realitatea de Galati

Articolul precedentMinistrul Cseke Attila, detalii de ultimă oră despre implementarea Programului Naţional de Investiţii „Anghel Saligny”
Articolul următorCercetat sub control judiciar după ce a fost depistat la volan deși nu deținea permis de conducere