CSM Galaţi, nou promovată în Liga Florilor la handbal feminin, a început pregătirile săptămâna aceasta. În prima parte antrenamentele se vor desfășura pe stadionul Siderurgistul.

Conducerea tehnică şi administrativă a echipei de handbal feminin de la CSM Galați lucrează la formarea lotului pentru sezonul 2022-2023, în care obiectivul este menținerea în Liga Florilor.

În cursul zilei de marţi a fost anunţat cel de-al treilea transfer realizat în această vară, după Andreea Sandu, venită de la Dunărea Brăila, și portarul Alexandra Prodan, venită de la Știința București. Bianca Adina Zegrean, 25 ani, 168 cm, va fi jucătoarea celor de la CSM Galați în campionatul viitor. Ea evoluează pe postul de extremă stânga şi a jucat în sezonul precedent la U Cluj Napoca. Bianca este o jucătoare experimentată, care a mai evoluat la Minaur Baia Mare, dar și la Gloria 2018 Bistriţa, unde a jucat timp de două sezoane: 2019-2020 şi 2020-2021, cu prezenţe în Liga Florilor şi cupele europene.

Conducerea CSM Galați se bazează în principal pe jucătoare crescute și formate la Galați. Tinerețea lotului poate fi unul dintre atuurile echipei gălățene.

Sursa: Realitatea de Galati

Articolul precedentCetățean ucrainean depistat la volan, cu permis necorespunzător
Articolul următorSortiment de îngheţată retras de pe piață