Două locuinţe şi un depozit de furaje au fost mistuite de flăcări în satul gălăţean Salcia, din comuna Umbrăreşti, în noaptea de duminică spre luni.

Incendiul, extrem de violent, a izbucnit, la miezul nopţii, în locuinţa lui Marian T., unde au ars circa 300 de metri pătraţi de acoperiş şi mobilierul din două camere. La depozitul de furaje al gospodăriei, focul a distrus în jur de 500 de baloţi de lucernă.

Trei echipaje din comuna Iveşti ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă au ajuns la faţa locului şi s-au luptat cu focul circa patru ore. În ciuda eforturilor pompierilor, incendiul s-a propagat şi la locuinţa învecinată, unde au căzut pradă flăcărilor casa şi o magazie. În gospodăria vecină, au ars 200 de metri pătraţi de acoperiş şi două camere de locuit.

Pompierii au reuşit să lichideze incendiul la ora 4.35. Din fericire, nu s-au înregistrat victime. Conform primelor cercetări la faţa locului, dezastrul a fost generat de un scurtcircuit la instalaţia electrică a locuinţei lui Marian T.

Articolul precedentProgramări online la Evidenţa Populaţiei Galaţi, din data de 3 septembrie
Articolul următorGalațiul, orașul dintre ape, tot nu are plajă cu piscine, dar dă banii pe hârtii