Doi vârstnici au rămas fără acoperiş, după un incendiu violent, care a avut loc astăzi, 23 februarie, pe strada Libertăţii, şi a cuprins două locuinţe. 

În jurul orei 11,00, flăcări au apărut pe acoperișul uneia dintre case şi s-a dat alarma. Până să vină pompieri cu trei autospeciale, focul s-a extins și la casa de alături. Aceasta era situată foarte aproape de imobilul unde a izbucnit incendiul.

După câteva ore de luptă cu flăcările, militarii au reușit să prevină extinderea incendiului și la alte locuințe. Focul a provocat distrugeri dezastruoase la cele două case. Au ars în întregime acoperișurile, în suprafață totală de 200 de metri pătrați. Au fost distruse  electrocasnicele și mobilierul din șase camere.

Doi bătrâni, care locuiau într-una din casele afectate, au fost nevoiți să-și părăsească gospodăria, fiindcă în imobil nu se mai poate locui. Ei au găsit adăpost provizoriu într-un centru al Primăriei Galați.

Din primele concluzii ale anchetei făcute de pompieri la fața locului asupra cauzei incendiului, reiese că un coş de fum defect al uneia dintre sobe l-a  provocat.

Foto: ISU Galaţi

Articolul precedentI-a luat maşina foc în timp ce se afla la volan, în trafic
Articolul următorVoleibalistele de la CSU Belor au obţinut prima victorie în acest sezon