Polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate din Galați, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – S.T. Galați, au efectuat ieri două percheziții domiciliare, în municipiul Galați, la locuințele unor persoane bănuite de trafic de droguri de risc. Doi bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore.

În urma perchezițiilor, au fost descoperite și ridicate aproximativ 80 de grame de marijuana, suma de 1 300 de lei și două telefoane mobile.

Perchezițiile au avut loc după ce, în aceeași zi, în cadrul unei acțiuni organizate pentru combaterea traficului de droguri de risc, două persoane au fost surprinse în flagrant delict, în timp ce ar fi tranzacționat marijuana.

În cauză s-a reținut faptul că, în perioada februarie 2020 – mai 2021, acționând în mod repetat şi în baza aceleiași rezoluții infracționale, inculpații au procurat şi deținut cannabis în vederea comercializării către consumatori de pe raza județului Galați.

La data de 26.05.2021, procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Galați împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul BCCO Galați au efectuat o acțiune de prindere în flagrant a celor doi inculpați, după ce aceștia au comercializat o cantitate de cannabis.

Ulterior, procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Galați împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul BCCO Galați au efectuat două percheziții domiciliare, în urma cărora a fost ridicată o altă cantitate de cannabis, un grinder, precum și suma de aproximativ 1.000 de lei.

Cei doi bărbați, cu vârste de 20 și 21 de ani, au fost reținuți, pe bază de ordonanță, pentru 24 de ore, urmând ca, în cursul zilei de astăzi, să fie prezentați instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă.

Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale.

Imagine

Sursa: Realitatea de Galati

Articolul precedentPremierul Cîțu a anunțat principalele măsuri de relaxare de la 1 iunie
Articolul următorCristian Rizea aruncă bomba. Anunțul care dinamitează scena politică de la Chișinău, VINERI, în direct la Realitatea Plus