În urma activităților investigative și a administrării materialului probator față doi bărbați din orașul Târgu Bujor, cu vârstele de 29, respectiv 23 de ani, bănuiți de comiterea infracțiunilor de lovire sau alte violențe și de tulburarea ordinii și liniștii publice, la data de 20 aprilie 2023, polițiștii din cadrul Poliției Oraș Târgu Bujor – Compartiment Ordine Publică, au luat măsura reținerii acestora pentru 24 de ore.

Din cercetări s-a stabilit că în cursul nopții de 17 spre 18 aprilie 2023, în jurul orei 00:15, în timp ce un bărbat, cu vârsta de 41 de ani, din orașul Târgu Bujor, se afla în incinta unui cazinou, din localitatea de domiciliu, bărbatul de 29 de ani i-ar fi solicitat acestuia să îi împrumute o anumită sumă de bani, însă, întrucât a fost refuzat, l-ar fi agresat fizic lovindu-l cu pumnii și picioarele.

Ulterior, în jurul orei 02:55, când persoana agresată a părăsit locația respectivă pentru a merge la adresa de domiciliu, ar fi fost urmărit de bărbatul de 29 de ani și de o cunoștință a acestuia, un tânăr cu vârsta de 23 de ani, iar la un moment dat, cel din urmă ar fi pulverizat asupra acestuia conținutul dintr-un spray iritant lacrimogen, pe motiv că sesizase organele de poliție.

În cursul zilei de astăzi, cei doi bărbați vor fi prezentați la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Bujor cu propunerea luării unei măsuri preventive față de aceștia.

Sursa: Realitatea de Galati

Articolul precedentDouă autospeciale de poliție noi au intrat în dotarea IPJ Galați
Articolul următorGălățean de 65 de ani, depistat băut la volan pe DJ 255C, pe raza comunei Smârdan