În urma şedinţei Adunării Generale a Federaţiei Naţionale a Poliţiştilor Locali din România, acţiune care a avut loc la începutul lunii iulie, la Galaţi, a fost desemnat Consiliul Director al acestei structuri care numără peste 3.500 de poliţişti locali. Preşedinte a fost ales, cu unanimitate de voturi, Petrică Hahui – director general al Poliţiei Locale Galaţi şi preşedinte al Asociaţiei Profesionale a Poliţiştilor Locali GALPOL.

„A fost desemnat Consiliul Director al acestei structuri care numără peste 3.500 de polițiști locali. Președinte a fost ales, cu unanimitate de voturi, Petrică Hahui – director general al Poliției Locale Galați și președinte al Asociației Profesionale a Polițiștilor Locali GALPOL”, se arată într-un comunicat de presă al Federației.
Singura structură profesională care reprezintă instituția Poliția Locală și polițiștii locali din România, FNSLR, are în Consiliul Director un număr de 11 membrii (un președinte, un prim-vicepreședinte, opt vicepreședinți și un secretar).

Cei opt vicepreședinți au în responsabilitate câte o zonă geografică. Vicepreședinți provin din: București, Botoșani, Timișoara, Galați, Brașov, Argeș, Gorj, Cluj-Napoca, în timp ce prim-vicepreședinte este președintele Asociației de Sprijin din cadrul Poliției Locale Brașov – Nicolae Aldea.

Federaţia Naţională a Poliţiştilor Locali din România s-a constituit la sfârşitul anului 2007, ca o persoană juridică de drept privat, componentă a societăţii civile, organizaţie independentă, neguvernamentală, cu caracter apolitic, făra scop lucrativ, nonprofit şi are în componenţă 29 de asociaţii din toată ţara, informează Federaţiei Naţionale a Poliţiştilor Locali din România.

Sursa: Realitatea de Galati

Articolul precedentProgramul meciurilor de pregătire pentru Oțelul Galați
Articolul următorSporting Liești s-a reunit pe 12 iulie pentru a demara pregătirile pentru noul sezon de Liga a 3-a