Duminică, 29 noiembrie 2020, la Catedrala Arhiepiscopală din municipiul Galaţi, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian a deschis în mod solemn sărbătorile dedicate Sfântului Apostol Andrei, ocrotitorului spiritual al oraşului Galaţi şi al întregului neam românesc, prin săvârşirea Sfintei Liturghii şi scoatere la închinare a sfintelor moaşte ale Sfântului Apostol Andrei şi a patru sfinţi tămăduitori: Sf. M. Mc. Pantelimon, Sf. Ierarh Nectarie, Sf. Ierarh Luca al Crimeii şi Sf. Cuv. Mc. Efrem cel Nou.

Înainte de începerea Sfintei Liturghiii, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepsicop Casianîmpreună cu slujitorii Catedralei Arhiepiscopale, în sunet de cântări bisericeşti au aşezat pe baldachinul special amenajat din incinta Catedralei Arhiepiscopale, racla ce adăposteşte o părticică din moaştele Sfântului Apostol Andrei şi racla cu părticele din moaştele a patru sfinţi tămătuitori, ambele aduse din patrimoniul sacru al Reşedinţei Arhiepiscopale.

În continuare, ierarhul Dunării de Jos a oficiat Sfânta Liturghie în Catedrala Arhiepiscopală din Galați în prezenţa a numeroşi credincioşi din municipiul de la Dunăre. Răspunsurile liturgice au fost date de corul mixt al acestui sfânt locaş.

Foarte mulţi credincioşi din Galaţi au venit să se închine la moaştele Sfântului Apostol Andrei şi ale Sf. M. Mc. Pantelimon, Sf. Ierarh Nectarie, Sf. Ierarh Luca al Crimeii şi Sf. Cuv. Mc.  Efrem cel Nou, cu respectarea strictă a distanţării fizice şi a normelor igienico-sanitare în vigoare, pentru care, Arhiepiscopia Dunării de Jos a luat toate măsurile necesare, prin contribuţia preoţilor şi a voluntarilor.

La final, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Casian i-a binecuvântat pe credincioși prezenţi la slujbă.

În această săptămână premergătoare hramului, în Eparhia Dunării de Jos s-au desfăşurat multe programe misionare, culturale, educative, dar şi social-filantropice în cadrul cărora au fost sprijiniţi numeroşi semenii de-ai noştri aflaţi în suferinţă şi în nevoi materiale.

Luni, 30 noiembrie, în ziua de cinstire a Sfântului Apostol Andrei, credincioşii gălăţeni se pot închina la sfintele moaşte pe parcursul întregii zile.

Sursa: Realitatea de Galati

Articolul precedentSe prelungesc cu încă 14 zile restricțiile în municipiul Galați
Articolul următorCulisele statului paralel – Luni, ora 18. Spagi de sute de mii de euro, interese oculte în jurul unei bănci de stat