Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Foltești efectuează cercetări cu privire la un bărbat depistat la volanul unui autoturism, deşi avea dreptul de a conduce autovehicule suspendat.

În data de 01 mai a.c., în jurul orei 11.30, în timpul desfăşurării unei misiuni specifice, un echipaj al poliţiei de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Foltești– ITPF Iaşi a oprit pentru control, în localitatea de frontieră Băleni, județul Galați, un autoturism înmatriculat în România, condus de un gălățean în vârstă de 27 de ani.

Cu ocazia efectuării controlului, existând suspiciuni cu privire la dreptul de a conduce autovehicule, poliţiştii de frontieră au efectuat verificări, în urma cărora au constatat că bărbatul are dreptul de a conduce suspendat.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată.

Sursa: Realitatea de Galati

Articolul precedentÎn luna mai, românii pot investi în titlurile de stat Tezaur la dobânzi de până la 6,15%
Articolul următorAsigurare falsă depistată la controlul de frontieră din vama Oancea