Depistat la frontieră cu un autoturism radiat din circulaţie. Bărbatul este acum cercetat pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat. 

Pe 18 aprilie a.c., în jurul orei 22,30, în Punctul de Trecere a Frontierei Oancea – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, cetățeanul român D.V.,  în vârstă de 31 de ani, conducând un microbuz marca Mercedes, înmatriculat în Germania.

Existând suspiciuni cu privire la situația juridică a autovehiculului în cauză, poliţiştii au făcut verificări suplimentare. Astfel, s-a constatat că autoturismul figurează ca radiat din circulație din data de 28.12.2018.

Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că a cumpărat autovehiculul în cauză de la un cetățean român şi că nu ştia că acesta nu mai avea drept de circulaţie pe drumurile publice.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat.

 

Articolul precedentRestricții de trafic și trasee deviate, pentru Pelerinajul de Florii
Articolul următorHocheiştii gălăţeni au devenit vicecampioni naţionali