Dacia Unirea Brăila s-a calificat în turul 4 al Cupei României după ce a învins cu 1-0 (1-0) pe Oțelul Galați, într-un meci disputat pe stadionul Municipal din Brăila în prezența a aproape 2000 de spectatori, dintre care aproape 100 de suporteri gălățeni.

Meciul a început cu câteva faze periculoase la cele două porți în primele cinci minute, după care rimp de aproape un sfert de oră s-a jucat prudent, între cele două careuri. În minutul 3, după o lovitură liberă bătut înalt în careu de Cocîrlă, Moroianu a reluat spre poartă, portarul gălățean a respins, iar Priboi, din 5 metri, a trimis pe lângă poartă. Imediat gălățenii au ripostat cu un atac rapid, dar Cricimar din 14 metri a șutat slab pe lângă poarta apărată de Duță. În minutul 5, după un corner executat de Neagu, Cojocaru a reluat cu capul din 6 metri peste poartă.

În minutul 19 Jardan a reluat din foarfecă, de la 8 metri ușor lateral stânga, iar mingea a trecut puțin pe lângă vinclul porții brăilenilor. meciul a revenit apoi la jocul între cele două careuri, fără ocazii de poartă, până în minutul 29 când șutul de la 25 de metri a lui Ioniță a trecut pe lângă poarta lui Uțiu.

În minutul 38, după o eroare în lanț a apărării oțelarilor, narcis ioniță a intrat în careu și a fost faultat de portarul Uțiu. Tot Ioniță a executat lovitura de pedeapsă și a marcat pentru 1-0.

În minutul 42 Priboi a trecut ușorde Nedelea,. dar șutul său a fost blocat de apărarea gălățeană și scorul la pauză a rămas 1-0 pentru Dacia Unirea.

În minutul 46 Priboi a șutat de la marginea careului, dar Uțiu a respins în corner. După lovitura de la colț mingea a rămas la echipa brăileană și Robu a reluat din 8 metri,dar Uțiu a reținut de lângă bară. În minutul 52 Alin Nica a trimis un șut centrare de pe partea stângă, dar portarul Duță a reținut. În minutul 57, după o lovitură liberă a gălățenilor, Cojocaru a trimis cu capul din 6 metri pe lângă poarta brăilenilor. În minutul 70 Niculae a trimis un șut cu boltă de la marginea careului, dar Duță a respins în corner de sub transversală. Două minute mai târziu Neagu a pasat în dreapta pentru Silviu Rus care a centrat în fața porții și Cîrjan a reluat cu capul din 7 metri, dar Duță a respins din nou în corner.

Dominarea gălățenilor a continuat și în minutul 81, la un corner bătut de Neagu, Cîrjan a trimis cu capul peste poartă. În minutul 84 Alin Nica a fost faultat de Robu la 23 de metri, ușor lateral dreapta. Neagu a executat lovitura liberă peste zid, dar și peste poartă. Un ,minut mai târziu Ioniță l-a faultat la 22 de metri poziție centrală, pe Cisotti. De data aceasta a executat Jardan, dar tot mult peste poarta apărată de Duță. În minutul 89 Nica a bătut o lovitură de la colț, iar Vaștag a trimis cu capul din 7 metri peste poartă.

În minutul 90+2 Patrick Petre a scăpat singur cu portarul Uțiu și a șutat de la 14 metri lateral stânga, dar portarul gălățenilor a respins cu piciorul.

Dacia Unirea Brăila: Duță – Cocîrlă (min. 82 Taciuc), Paliu, Moroianu, Apostolache (min. 61 Șandru) – V. Robu, Ioniță, Apostol, Petrache (min. 61 Pătlăgică) – Priboi (min. 54 P. Petre), Al. Duțu (min. 54 Stănescu). Antrenor: Florentin Petre.

Oțelul Galați:  Uțiu – Rus, Cojocaru (min. 85 Vaștag), Yabre, Nedelea (min. 67 Niculae)– Neagu (min. 85 Cisotti), Jardan – Demian (min. 53 Cireș), Dobre, Nica – Cricimar (min. 53 Cîrjan). Antrenor: Dorinel Munteanu.

Sursa: Realitatea de Braila

Articolul precedentCULISELE STATULUI PARALEL. Fostele fabrici de conserve au ajuns mormane de fier vechi
Articolul următorDepistat fără permis după un incident în trafic