Cursuri publice de prim ajutor și resuscitare, predate la mall

Salvatorii de la ISU și SMURD Galați vor preda cursuri publice de prim ajutor și resuscitare, în incinta Shopping City, în cursul zilei de miercuri, 16 octombrie.

Lecţiile oferite de pompierii şi paramedicii gălăţeni vor avea loc în zona scărilor rulante din mall, în intervalul orar 12.30-15.30. Acţiunea, intitulată „Maratonul Resuscitării”, vizează deprinderea abilităţilor de bază în resuscitare şi eliberare a căilor respiratorii.

„Vrem să atragem atenţia asupra importanţei cunoaşterii manevrelor de prim ajutor, tehnici extrem de simple, care pot fi învăţate de oricine. Cei care participă la aceste lecţii practice vor putea să înţeleagă simptomele unei probleme medicale şi vor putea interveni în ajutorul celor apropiaţi” au transmis reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Galaţi.

În cadrul evenimentului, vor susţine minirecitaluri la pian elevi de la şcoala „PianoArt Institut” şi Liceul de Arte „Dimitrie Cuclin”, coordonaţi de profesoarele Laura Doniga şi Dana Nistor.

Articolul precedentPremii pentru elevii gălățeni care au obținut media 10 la examenele naţionale
Articolul următorÎncepe Festivalul Internaţional „Antares”, ediţia a XXI-a