Gălățenii sunt invitați să vizioneze gratuit încă un spectacol din Arhiva Teatrului Dramatic ”Fani Tardini”.

Duminica aceasta, 25 aprilie 2021, la ora 19:00, Teatrul ”Fani Tardini” din Galați transmite pe YouTube spectacolul CURSA DE ȘOARECI, de Agatha Christie, regia: Radu Nichifor.

Distribuția:
Domnul Paravicini – Dan CĂPĂȚÂNĂ
Doamna Boyle – Ana Maria CIUCANU
Maiorul Metcalf – Lică DĂNILĂ
Domnişoara Casewell – Flavia CĂLIN
Giles Ralston – Ionuţ MOLDOVEANU
Christopher Wren – Vlad VOLF
Mollie Ralston – Elena ANGHEL
Sergentul Trotter – Adelin ILIE

Înregistrare de la premiera din 10 iunie 2017.

Cursa de șoareci (The Mousetrap) este una dintre lucrările celebre ale scriitoarei engleze Agatha Christie (15 septembrie 1890 – 12 ianuarie 1976). Supranumită Regina Crimei și cotată printre cei mai vânduți scriitori ai tuturor timpurilor, Agatha Christie a publicat 80 de romane și nuvele și 19 piese de teatru, traduse în peste 70 de limbi. The Mousetrap, această capodoperă polițistă care deține recordul mondial de reprezentații – 28.000 doar pe scena londoneză de la premiera din 1952 până în prezent! – continuă să tachineze și să fascineze publicul din lumea întreagă datorită numeroaselor răsturnări de situație și a deznodământului neașteptat La Londra, unde The Mousetrap se joacă de 69 de ani, fiind una dintre atracțiile turistice ale capitalei Regatului Unit, spectatorii sunt rugați în mod tradițional să nu dezvăluie finalul după ce părăsesc teatrul.

Spectacolul va putea fi urmărit accesând linkul https://youtu.be/uSQih1B84IA și va fi disponibil doar pe durata transmisiei sale (2 h 18 min).

Sursa: Realitatea de Galati

Articolul precedentSorin Cîmpeanu despre revenirea la școală a elevilor: „Prezența fizică este singura care poate compensa pierderile”
Articolul următorMircea Negulescu, dezvăluiri INCENDIARE despre președintele CJ Prahova. Noul baron local, mână în mână cu fostul – greaua moștenire și OTRAVA noii caracatițe