Cu permisul englezesc nu poţi conduce şi în România. Un gălăţean este pasibil de închisoare pentru că a circulat cu un astfel de document. 

Un bărbat din judeţul Galaţi, care locuieşte în Marea Britanie, venit acasă, s-a urcat la volanul unei maşini, având doar permis englezesc. Bărbatul, în vârstă de 36 de ani, a fost tras pe dreapta pe un drum comunal din Buciumeni. Echipajul de poliţie a cerut să îi verifice documentele. Agenţii au constatat că permisul celui de la volan, emis de autorităţile britanice, nu îi dădea dreptul de a conduce în România, potrivit legii. Poliţiştii i-au deschis dosar penal pentru conducere fără permis. Pedeapsa ar putea fi una privativă de libertate de până la cinci ani.

Articolul precedentImpact violent între două maşini la Viaductul către Combinat
Articolul următorO nouă campanie de ridicare a maşinilor abandonate pe străzile Galaţiului