CSM Râmnicu Sărat și-a consolidat poziția de lider în seria a II-a a Ligii a 3-a, după victoria cu 2-0 (0-0) în meciul jucat pe teren propriu cu unirea Braniștea, vineri, 17 martie, de la ora 15.00. După această victorie din penultima etapă a sezonului regular, CSM Râmnicu Sărat va încheia matematic această parte a campionatului pe primul loc, în timp ce Unirea Braniștea încă mai are emoții în privința calificării în play-off. 

După o primă repriză echilibrată, dar fără goluri, în repriza a doua CSM Râmnicu Sărat a marcat de două ori. În minutul 70, Dănuț Oprea a deschis scorul cu un șut de la circa 28 de metri, iar în minutul 74 Matei Constantinescu a marcat pentru 2-0 cu un șut de la 13 metri, ușor lateral stânga. 

După 17 etape, CSM Râmnicu Sărat este pe locul 1, cu 42 de puncte, cu 7 peste Metalul Buzău, ocupanta locului 2, dar care are și un joc mai puțin disputat. În ultima etapă a sezonului regular, CSM Rm. Sărat va juca în deplasare, la CSM Focșani. Unirea Braniștea este pe locul 3 în seria a II-a din Liga a 3-a, cu 34 de puncte, și așteaptă ca Aerostar Bacău să se împiedice în deplasarea de la Dacia Unirea Brăila pentru a fi și ea matematic calificată în play-off înaintea ultimei etape, când va întâlni pe teren propriu pe Dacia Unirea Brăila. 

Sursa: Realitatea de Buzau

Articolul precedentOficial. Mandat de ARESTARE pe numele lui PUTIN pentru CRIME de război în Ucraina
Articolul următorS-a simțit obosită și i-a încredințat conducerea autoturismului partenerului, care avea permisul de conducere anulat