Săptămâna aceasta, polițiști din toată țara au efectuat peste 600 de controale și au confiscat peste 1.100  de metri cubi de lemn, în cadrul acțiunilor desfășurate sub coordonarea de specialitate a Direcției de Ordine Publică din I.G.P.R., pentru protejarea fondului forestier.

În perioada 13 – 19 noiembrie 2020, polițiștii au desfășurat 627 de controale pentru verificarea provenienței, prelucrării, depozitării şi valorificării lemnului, precum și pentru verificarea legalității transportului materialului lemnos. 

Au fost vizate 244 de obiective, cum sunt exploatări forestiere, instalații de debitat, depozite, târguri, piețe, oboare și ocoale silvice.

Pentru neregulile constatate în domeniul silvic, au fost înregistrate 150 de dosare penale, în care sunt cercetate 65 de persoane și au fost aplicate 171 de sancțiuni contravenționale la Legea 171/2010 – Legea contravențiilor silvice, în valoare de 287.700 de lei. 

Ca măsuri complementare, au fost confiscați 1.110,54 metri cubi de lemn, în valoare de 449.935 de lei.

În această săptămână, polițiștii au intervenit la 10 apeluri 112 privind transporturi de material lemnos, dintre care două au fost confirmate ca fiind ilegale.

Imagine

Imagine