Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei          Galaţi- rutier efectuează cercetări cu privire la un bărbat cu cetăţenie română şi R.Moldova, care a fost depistat conducând un autoturism, deşi nu avea acest drept.

 

În ziua de 19 septembrie a.c., în jurul orei 16.47, în Punctul de Trecere a Frontierei Galaţi – rutier – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control necesare trecerii frontierei, pentru a ieşi din ţară, C.C., cu cetăţenie română şi R. Moldova, în vârstă de 24 de ani, care conducea un microbuz marca Mercedes-Sprinter, înmatriculat în R. Moldova.

Cu ocazia efectuării controlului, poliţiştii de frontieră au constatat că bărbatul are dreptul de conducere suspendat pe teritoriul Romaniei.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul având dreptul de conducere suspendat, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

Sursa: Realitatea de Galati

Articolul precedentInterviu în exclusivitate la Realitatea Plus – Omul cheie care ştie cine le dădea ordine foştilor şefi din servicii Florian Coldea şi George Maior rupe tăcerea
Articolul următorCare este programul noilor autobuze destinate elevilor?