Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Foltești  efectuează cercetări cu privire la o femeie care a fost depistată în trafic la volanul unui autoturism care avea aplicate plăcuțe cu număr de înmatriculare provizoriu ce aparținea altui autovehicul.

 

La sfârșitul săptămânii trecute, un echipaj al poliţiei de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Foltești – I.T.P.F. Iași a oprit în trafic, pentru control, pe D.N. 26, în localitatea de frontieră Frumușița, județul Galați, un autoturism marca Nissan, care avea aplicate plăcuțe cu număr de înmatriculare provizoriu românesc. Autoturismul era condus de o femeie, în vârstă de 41 de  ani, domiciliată pe raza județului Galați.

La controlul de frontieră, persoana în cauză a prezentat polițiștilor de frontieră, o autorizație de circulație provizorie emisă pentru autoturism, valabilă până la data de 30.11.2020. În urma verificărilor specifice efectuate, colegii noştri au constatat că pe autoturismul oprit pentru control erau aplicate plăcuțe cu număr de înmatriculare provizoriu ce figurează atribuit unui alt autovehicul.

Cu privire la cele constatate, femeia a declarat că de înmatricularea autoturismului în cauză s-a ocupat o firmă specializată și nu a verificat actele și plăcuțele cu numărul de înmatriculare când i-au fost înmânate.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare,  la finalizare fiind dispuse măsurile legale care se impun.

Sursa: Realitatea de Galati

Articolul precedentUn bărbat căutat de autoritățile române a fost prins la graniță
Articolul următorRomânia a exclus Republica Moldova din lista țărilor cu risc epidemiologic crescut