Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Folteşti efectuează cercetări în privinţa unui gălăţean care a fost depistat conducând un ansamlu de vehicule deşi nu deţinea un permis de conducere de conducere corespunzător.

Miercuri, 8 septembrie a.c., în jurul orei 21.40, un echipaj al poliţiei de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Folteşti a oprit în trafic, pe raza localității de frontieră Frumuşiţa, un ansamblu rutier, format dintr-un autovehicul şi o remorcă, condus de un  gălăţean, în vârstă de 25 de ani.

La controlul de frontieră, în urma verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Folteşti au constatat faptul că bărbatul nu deţine permis valabil pentru categoria „E”, necesar pentru a putea conduce ansamblul auto în cauză.

Cu privire la cele descoperite, bărbatul a declarat că a împrumutat remorca, dar nu a considerat ca fiind important faptul că nu are permis corespunzător categoriei din care face parte ansamblul de vehiculule.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei sau subcategoriei din care face parte vehiculul respectiv, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

Sursa: Realitatea de Galati

Articolul precedentAutoturism care figurează în bazele de date ca fiind bun căutat pentru confiscare de autoritățile din Bulgaria depistat la Punctul de Frontieră Oancea
Articolul următorStarea de alertă a fost prelungită! Decizie de ultimă oră