Clubul Sportiv Municipal (CSM) Galaţi, recent înfiinţat, va avea un buget de cinci milioane de lei, conform deciziei pe care consilierii locali au luat-o la şedinţa ordinară de joia trecută, când a fost supusă aprobării rectificarea bugetului oraşului.

Primarul Ionuţ Pucheanu i-a răspuns consilierului PNL Paul Găvănescu, după ce acesta a atras atenţia că în documente apare doar suma de 6.010.000 de lei, alocată pentru cheltuieli de funcţionare ale CSM. „Pentru CSM sunt 5 milioane, pentru celelalte sporturi care nu au aderat sunt restul banilor. O fi vreo greşeală materială în exprimare! Din punctul acesta de vedere puteţi sta liniştit, nu va suferi absolut nimeni!”.

CSM Galaţi a primit Certificatul de Identitate Sportivă (CIS), considerat actul de naştere al oricărei entităţi sportive cu personalitate juridică, la jumătatea lunii iulie. De asemenea, Marius Cosoreanu a fost numit director general interimar al clubului, până la organizarea unui concurs pentru şefia grupării.

În acelaşi timp, Viorel Bălan, Viorel Marian Petrea şi Laurenţiu Candrea au fost desemnaţi, prin votul secret al consilierilor locali, membri ai Consiliului de Administraţie al CSM Galaţi. Potrivit CV-urilor, Bălan are studii economice şi lucrează ca persoană fizică autorizată, Petrea este inginer piscicol şi director general al unei clinici medicale, iar Candrea, fost administrator de baze sportive la fostul Fotbal Club Oleţul SA, este şef formaţie la SC Apă Canal.

În sezonul competiţional viitor, Galațiul va avea şapte echipe în prima ligă, la: volei masculin (Arcada), baschet masculin (Phoenix), futsal (United), handbal feminin (CSU Danubius), hochei (CSM Dunărea), volei feminin (CS Universitatea) şi fotbal feminin (FC Universitatea). Dintre acestea, se pare că doar hocheiul, handbalul feminin, futsalul şi fotbalul feminin vor ajunge sub „umbrela” noului CSM.

Articolul precedentStrăzile Galaţiului continuă să fie transformate în artere cu sens unic
Articolul următorO colecţie de ii româneşti la Muzeul Judeţean de Istorie