Prof. dr. ing. Cătălin Fetecău și prof. dr. ing. Felicia Stan de la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, din cadrul Facultății de Inginerie, Centrul de Excelență Prelucrarea Polimerilor, au primit recent Premiul „Henri Coandă“ la categoria Științe Tehnice din partea Academiei Române pentru grupul de lucrări: Prelucrarea şi caracterizarea unor materiale polimerice avansate.

„Suntem deosebit de onorați, noi și Instituția de învățământ superior pe care o reprezentăm. Distincția este o recunoaștere a activității de cercetare științifică desfășurată pe parcursul a foarte mulți ani și a contribuției noastre în direcția prelucrării și caracterizării unor nanocompozite polimerice, folosite în domenii de vârf. Considerăm că Premiul Academiei Române se cuvine întregii echipe de cercetători din cadrul Centrului de Excelență Prelucrarea Polimerilor”, a declarat prof. dr. ing. Cătălin Fetecău.

Premiile Academiei Române se acordă oamenilor de ştiinţă şi litere, artiştilor români, din ţară sau din străinătate, pentru meritul de a fi contribuit, prin activitatea şi opera lor, la dezvoltarea culturii şi ştiinţei româneşti. În cadrul secției de Științe Tehnice s-au acordat cinci distincții: Premiul „Aurel Vlaicu”, Premiul „Traian Vuia”, Premiul „Henri Coandă”, Premiul „Constantin Budeanu” și Premiul „Anghel Saligny”.

Premierile se efectuează pe baza unor proceduri laborioase, pe o perioadă de doi ani de zile, conform regulamentului de acordare disponibil pe site-ul Academiei Române. Decernarea premiilor are loc în luna decembrie a fiecărui an.

Sursa: Realitatea de Galati

Articolul precedent8 noi decese în urma infectării cu COVID-19 înregistrate la Galați în ultimele 24 de ore
Articolul următorCHA CHA LITIX! Episodul 124. AUR în Parlament