Un centru de carantină din Galați a fost vandalizat de cei care au fost cazați în incintă. Este cel mai grav caz de până acum.

Lista cu lucrurile dispărute ar putea enumera următoarele lucruri: lenjerii, perne, ori învelitoare. Cea cu obiectele vandalizate ar putea fi mult mai lungă: mobilier, obiecte sanitare, electrocasnice, convectoarele care încălzeau încăperile. Fără a mai pomeni mizeria lăsată, toate acestea sunt daunele cauzate de cei caare au fost cazați în centru.

”Primăria Galați a pus la dispoziție spații de cazare, cu dotări și cazarmament, precum și cele trei mese necesare pe zi tuturor persoanelor care au fost carantinate la nivelul orașului. Din păcate, am constatat că nu toate aceste persoane au avut un comportament adecvat. La plecare, cei mai mulți au lăsat o mizerie de nedescris. Mai mult decât atât, unii dintre ei au plecat acasă cu câte o lenjerie, cu câte o pernă, în alte zone s-au distrus elemente de tâmplărie, de mobilier sau de instalații sanitare. Aceste persoane nu au putut fi verificate la plecare pentru că aceste spații au trebuit  dezinfectate în prealabil, dar Primăria are evidențe clare, știe precis ce persoane în ce camere au stat și fiți siguri că cei care au făcut aceste distrugeri vor fi trași la răspundere”, a precizat Petrica Pațilea, purtator de cuvânt la Primăria Galați pentru reperul.ro.

Se pare că acesta nu este un caz izolat, însă este cel mai grav de până acum. În Galați sunt 29 de centre de izolare.

Imagine

Imagine

Imagine

Imagine

 

Articolul precedentTâlharie în miezul zilei la Galați
Articolul următorMarcel Vela: Se renunță la declarații pe propria răspundere doar dacă virusul se va afla pe un trend DESCENDENT