În informarea de astăzi al Grupului de Comunicare Strategică sunt prezentate activitățile permise în perioada următoare.

Începând cu data de 15.05.2020, este permisă circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei, în interiorul localităților, cu respectarea măsurilor de prevenire a răspândirii infecției și evitarea formării grupurilor pietonale mai mari de 3 persoane care nu aparțin aceleiași familii. Se instituie interdicția deplasării persoanelor în afara localității/zonei metropolitane cu următoarele excepții:

  1. a) deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;
  2. b) deplasarea în scop umanitar sau de voluntariat;
  3. c) deplasarea pentru realizarea de activități agricole;
  4. d) deplasarea pentru comercializarea de produse agroalimentare de către producătorii agricoli;
  5. e) deplasarea pentru îngrijirea sau administrarea unei proprietăți din altă localitate sau eliberarea de documente necesare pentru obținerea unor drepturi;
  6. f) deplasarea pentru participarea la programe sau proceduri în centrele de tratament;
  7. g) deplasarea din alte motive justificate, precum îngrijirea/însoțirea copiilor/membrilor de familie, îngrijirea unei rude/afin sau persoană aflată în întreținere, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități, decesul unui membru de familie;
  8. h) deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță;
  9. i) deplasarea pentru activități recreativ-sportive individuale desfășurate în aer liber (ciclism, drumeție, alergare, canotaj, alpinism, vânătoare, pescuit și altele) cu participarea a cel mult 3 persoane.
  10. j) deplasarea pentru participarea la evenimente familiale, cu un număr limitat de persoane și respectarea regulilor de distanțare socială;
  11. k) deplasarea pentru achiziția, service-ul, efectuarea ITP sau alte operațiuni de întreținere a vehiculelor, activități care nu pot fi efectuate în localitatea de domiciliu.
Articolul precedentCine câștigă de pe urma corona-virusului?
Articolul următorÎncă un drum din județ va fi modernizat