Căutat pentru viol în Austria, a fost prins în comuna Oancea. În aceeași zi, polițiștii au mai prins și un gălățean condamnat la închisoare pentru furt. 

Pe 6 aprilie a.c., polițiștii gălățeni au depistat, pe raza comunei Oancea, un bărbat de 42 de ani, din Republica Moldova, căutat internațional. Autoritățile judiciare din Austria emiseseră pe numele său un mandat european de arestare, pentru săvârșirea infracțiunii de viol.

Bărbatul a fost prezentat Curții de Apel Galați, care a emis pe numele lui o ordonanță de reținere. Acesta a fost încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Galați.

În aceeași zi, polițiștii au depistat un alt bărbat de 32 de ani, din municipiul Galați, pentru care exista un mandat de executare a unei pedepse privative de libertate, emis de Judecătoria Brăila.

Bărbatul, condamnat la 1 an și 6 luni închisoare, pentru comiterea infracțiunii de furt, a fost condus și încarcerat în Penitenciarul Galați.

Articolul precedentLocomotiva unui tren personal a luat foc în apropierea Galațiului
Articolul următorPatru șoferi, prinși în weekend la volan sub influența alcoolului