Câteva sute de pacienţi au votat în Spitalul de Urgenţă, în urna mobilă. 378 de persoane şi-au anunţat intenţia de a vota în spital. 

Cei care, deşi suferinzi, au ales să participe la vot, au spus că fac un gest pentru viitor.

„Am votat pentru schimbare în mai bine atât pentru mine, ca pensionar, cât şi pentru nepoţi, pentru strănepoţi. Am votat şi pentru că vreau să se distrugă corupţia, care este la nivel înalt, la nivel de ţară”, a spus Mihai Lazăr.

„Sperăm prosperitate, să fie situaţia mai bună, chiar şi în justiţie. Preşedintele ales de noi să respecte constituţia, este foarte important. Nu cu lasă că o fi, lasă că nu ştiu ce. Ca preşedinte să devină un mediator al tuturor românilor, nu să împartă ţara în două”,  şi-a exprimat punctul de vedere Gheorghe Olteanu.

Un vot pentru viitor

„Am născut pe 7 noiembrie, o fetiţă. Vreau să trăiască într-o ţară mai bună, mult mai bună”, a spus doamna Apăvăloaie, în vârstă de 34 de ani, mamă a trei copii. Şi alţi pacienţi au spus că votează cu gândul la viitorul copiilor lor.

„Din 809 pacienţi prezenţi în spital, 378 şi-au exprimat intenţia de vot. Spitalul este arondat la nouă secţii de votare şi credem că totul se va desfăşura fără probleme”, a precizat managerul Alina Dobrea.

Toţi gălăţenii care şi-au exercitat dreptul de vot în spital au spus că speră la un trai mai fericit, mai bun. Preşedintele, indiferent care ar fi, trebuie să se ţină de treabă, fiindcă lcururile merg prost în ţară, sunt de părere oamenii.

 

 

 

 

Articolul precedentTrei incidente electorale s-au lăsat cu dosare penale la Galaţi
Articolul următorDin 1.960 de alegători arondaţi unei secţii, 1.899 au aceeaşi adresă