Biblioteca Județeană „V.A. Urechia” și Consiliul Județean Galați continuă să îi sprijine pe gălățeni să se programeze pentru vaccinarea împotriva COVID-19 cu doza a 3-a și pentru obținerea certificatului digital de vaccinare.

Biblioteca Județeană „V.A. Urechia”, prin intermediul compartimentelor Referințe electronice & Internet de la sediul central și filiale, oferă în continuare sprijin persoanelor care doresc să se programeze pentru doza a treia împotriva COVID-19, prin intermediul platformei naționale de informare #ROVACCINARE. De asemenea, bibliotecarii le oferă gălățenilor sprijinul necesar pentru generarea certificatelor digitale UE privind COVID-19, care fac dovada vaccinării, în format tipărit sau electronic.

Pentru a asigura condițiile de distanțare necesare, gălățenii sunt rugați să facă în prealabil o programare, în intervalul de lucru cu publicul, de luni până vineri, între orele 9.00-18.00, la numerele de telefon:
– 0236411037 / int. 132 – Oficiul Referinţe electronice/Internet, sediul Bibliotecii Judeţene „V.A. Urechia”
– 0336102037 / 0737042201 – Filiala Nr. 1 „Costache Negri” (la Clubul Liberty, lângă Orășelul Copiilor)
– 0336100009 / 0737042202 – Filiala Nr. 2 „Paul Păltănea” (în Micro 40, în incinta fostului Liceu Metalurgic)

În luna ianuarie a acestui an, Biblioteca Județeană „V.A. Urechia” și Consiliul Județean au demarat un amplu program, unic la nivel național, prin care au oferit sprijin cetățenilor în utilizarea computerului, într-o perioadă extrem de dificilă, când oamenii aveau nevoie să se programeze pentru vaccinare. Gălățenii au fost ajutați astfel să utilizeze platforma #ROVACCINARE, să se programeze pentru vaccinul împotriva COVID-19, să-și plătească taxele și impozitele.

Sursa: Realitatea de Galati

Articolul precedentVIDEO Comisia Juridică a Senatului a decis: Certificatul verde COVID, obligatoriu la locul de muncă
Articolul următorSelfPay: simplu și rapid pentru diverse plăți