La data de 29 septembrie a.c., în jurul orei 01.00, în timp ce efectuau serviciul de patrulare, supraveghere și control al traficului rutier, pe D.J. 242A, în localitatea Berești-Meria, polițiștii Postului de Poliție Berești-Meria au făcut semnal de oprire unui autoturism care circula pe drumul mai sus menționat.

Conducătorul autoturismului nu s-a conformat semnalului, continuându-și deplasarea, motiv pentru care polițiștii au plecat în urmărirea acestuia, în scurt timp, mașina fiind găsită în șanțul de scurgere al apei pluviale, din localitatea Slivna. În imediata apropiere, au fost depistați trei bărbați care încercau să scoată autoturismul din șanț, după legitimarea acestora polițiștii stabilind că la volan s-a aflat un bărbat, de 35 de ani.

Conducătorul auto a fost testat alcooltest, valoarea înregistrată fiind de 0,72 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Ca urmare, polițiștii au întocmit dosar penal și îl cercetează pe acesta pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

Sursa: Realitatea de Galati

Articolul precedentAdolescent de 13 ani dispărut de la domiciliu după o discuție telefonică avută cu tatăl său plecat în străinătate
Articolul următorOțelul Galați și Gloria Buzău în grupă cu FCSB, FC Botoșani, CS Mioveni, UTA Arad