Baschetbaliştii gălăţeni nu prea au faţă de play-off

Baschetbaliştii gălăţeni nu prea au faţă de play-off, deşi au pornit cu gânduri mari în această parte a doua a campionatului.

Cea de-a doua întâlnire importantă din „Grupa galbenă”, disputată, sâmbătă, în Sala Sporturilor „Dunărea” a fost pierdută fără drept de apel. CSM Phoenix CSU a cedat în faţa celor de la Dinamo Bucureşti cu scorul de 99-80 (31-16, 23-21, 19-24, 26-19).

Pentru echipa pregătită de Dragan Radovici au punctat: Dzeletovici 19, Perovici 17, Dorris 16, Miller 14, Djordjevici 8, Corpodean 4 şi Vlad 2. Au mai jucat: Voinescu, Stan şi Dukity.

În ciuda transferurilor din intersezon, gălăţenii sunt destul de departe de cele două echipe care au jucat în prima parte în Grupa valorică A, Steaua şi Dinamo. După înfrângerea cu Steaua, la 24 de puncte, a urmat acest insucces cu Dinamo, tot la diferenţă mare de scor, în condiţiile în care ambele meciuri s-au jucat la Galaţi.

În clasamentul grupei 7-12, CSM Phoenix CSU se află pe locul 4 şi probabil va lupta cu echipa din Voluntari pentru poziţia a treia, una fără miză, pentru că în play-off se califică doar primele două clasate.

În etapa următoare, pe 9 februarie, gălăţenii vor juca la Constanţa, cu Athletic, echipă aflată pe ultimul loc al clasamentului.

Articolul precedentVoleibaliștii de la CSM Arcada Galați au spulberat Steaua
Articolul următorInternat la Psihiatrie după scandal monstru în casa unui Terente neputincios