Baschetbaliştii gălăţeni, învinşi de CSO Voluntari

Baschetbaliştii gălăţeni au fost învinşi în deplasare de formaţia CSO Voluntari, în etapa a doua a Ligii Naţionale, Grupa B.

Meciul a fost în general echilibrat în prima sa parte, cu mai multe răstunări de scor, însă gazdele au reuşit să se impună destul de clar spre final. Înfrângerea în faţa celor din Voluntari este una care poate anticipa o clasare a grupării gălăţene în aceeaşi zonă a ierarhiei naţionale ca şi anul trecut, locurile 9-12.

Scorul final al partidei de la Voluntari: CSM Galaţi – CSO Voluntari 85-94 (15-25, 28-16, 23-31, 19-22). Pentru gălăţeni au înscris: Krivokapici 24, Bogdanovici 18, Negoiţescu 10, Corpodean 10, Porter Bunton 10, Vlad 8 şi Armstrong 5. Au mai jucat Martin şi Grecu.

În clasament, echipele din Voluntari şi Mediaş conduc cu câte 4 puncte, două victorii din două meciuri. CSM Galaţi a acumulat 3 puncte, după victoria de la Sighetu Marmaţiei şi înfrângerea cu CSO Voluntari.

În runda următoare, a treia, CSM Galaţi va întâlni, în deplasare, formaţia CSM VSKC Miercurea Ciuc, pe 26 octombrie. Ciucanii au pierdut primele două jocuri disputate în acest sezon, cu CSM Tg. Jiu şi Athletic Constanţa.

Articolul precedentUn poliţist gălăţean a provocat un accident rutier la Ijdileni
Articolul următorHocheiştii l-au omagiat pe Radu Viorel cu o victorie în faţa Stelei