Un bărbat din comuna gălăţeană Buciumeni a ars de viu în propria bucătărie de vară, după ce a provocat un incendiu încercând să aprindă focul la soba din încăpere.

Joi, 16 august, bărbatul, în vârstă de 51 de ani, cunoscut cu afecţiuni psihice, a turnat combustibil ca să aprindă soba dintr-o bucătărie amplasată în exteriorul locuinţei. Flăcările au izbucnit violent şi necontrolat, cuprinzându-l, iar omul a avut parte de un sfârşit brutal.

Vecinii au văzut focul abia când acesta a cuprins pereţii bucătăriei şi au alertat pompierii. Două autospeciale de la Tecuci au ajuns la Buciumeni şi au reuşit să stingă incendiul, care nu a afectat nici casa şi nici locuinţele învecinate.

Trupul neînsufleţit al bărbatului de 51 de ani, carbonizat în totalitate, a fost găsit de pompieri abia după finalizarea intervenţiei.

Articolul precedentSute de amenzi pentru parcarea maşinilor pe trotuar şi pe spaţiul verde
Articolul următorSuporterii Oţelului au fost gazaţi la Sarichioi, de un agent de pază