Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației a virat la sfârșitul lunii septembrie a.c. suma de 385.213.702,84 lei, în vederea decontării facturilor pentru 573 de obiective de investiții realizate prin etapele I și II ale Programului Național de Dezvoltare Locală (PNDL).

În județul Galați, municipiul Tecuci, orașul Târgu Bujor, dar și alte zece comune se află pe lista unităților administrativ-teritoriale ce au beneficiat de sumele de bani de la Ministerul Dezvoltării. În total, în județul Galați au fost plătiți peste șase milioane de lei.

De altfel, municipiul Tecuci (primar PNL) și comuna Tulucești (primar PSD) au primit și cele mai mari sume, de peste un milion de lei.. Celelalte localități beneficiare de decontări pentru PNDL din județ sunt: Târgu Bujor (primar PSD), Bălăbănești (PSD), Cavadinești (PNL), Cudalbi (Pro România), Drăgușeni (PSD), Gohor (PSD), Oancea (PNL), Smârdan (USR), Valea Mărului (PSD) și Vlădești (PSD).

Sursa: Realitatea de Galati

Articolul precedentDoar 3 paturi ATI pentru pacienții bolnavi de COVID-19 sunt libere
Articolul următorFacebook, WhatsApp și Instagram au PICAT. Milioane de utilizatori sunt afectați