Autoturismul unui brăilean a fost distrus, duminică seara, de un plop doborât de furtuna care a lovit oraşul timp de câteva zeci de minute.
Ploaia torenţială şi vântul puternic au rupt copacul, care s-a prăbuşit exact peste maşina unui localnic din cartierul Hipodrom. Din fericire, la momentul respectiv, în zonă nu erau pietoni, iar autoturismul peste care s-a prăbuşit plopul era gol.
Autoturismul Opel, parcat în spatele blocului A9 de pe strada Policlinicii, a fost făcut praf, iar o altă maşină, staţionată alături, s-a ales cu doar câteva zgârieturi.
Paradoxal, zona fusese inspectată, chiar vineri, de reprezentanţii Primăriei Brăila, care au stabilit că plopul care s-a prăbuşit este sănătos şi nu trebuie tăiat.
Brăila se va afla, luni şi marţi, sub Cod galben de instabilitate atmosferică accentuată, fiind anunţate căderi importante de precipitaţii.