Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Galaţi rutier au depistat un bărbat care a prezentat la controlul de frontieră, pentru ansamlu de vehicule la volanul căruia se afla, o asigurare tip “carte verde” falsă.

În data de 12 septembrie a.c., în jurul orei 17.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Galaţi rutier s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control necesare trecerii frontierei, un cetăţean din Republica Moldova, în vârstă de 46 de ani, la volanul unui ansamblu rutier format dintr-un cap tractor şi o remorcă.

Existând suspiciuni cu privire la autenticitatea documentelor prezentate la control, polițiștii de frontieră au procedat la efectuarea de verificări suplimentare, în urma cărora au constatat faptul că asigurarea tip “carte verde” nu îndeplineşte condiţiile de formă şi de fond ale uneia autentice.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de falsul în înscrisuri sub semnatură privată şi uz de fals.

Sursa: Realitatea de Galati

Articolul precedentUn gălăţean s-a ales cu lucrare penală, pentru un permis de conducere necorespunzător şi transport de ţigări
Articolul următorJandarmii montani au însoțit pe munte un grup 17 persoane cu dizabilități din județele Buzău și Galați