Doi gălățeni au fost arestați preventiv pentru 30 zile, sub acuzațiile de tentativă de omor și tulburarea liniștii publice. Decizia a fost luată în urma unui scandal izbucnit între doi frați și o altă persoană aflată pe terasa unui bar, într-o localitate din județul Galați. Agresorii erau înarmați cu săbii.

„Din probele administrate până la acest moment al urmăririi penale, a rezultat că, în ziua de 14 iunie 2021, în jurul orei 20.30, în timp ce se aflau pe terasa unui bar situat într-o localitate din judeţul Galaţi, în prezenţa mai multor persoane şi pe fondul unui conflict spontan, un inculpat a aplicat unei persoane o lovitură cu pumnul în zona feţei, iar alt inculpat a aplicat aceleiaşi persoane vătămate o lovitură cu sabia în zona capului, lovitură în urma căreia persoana vătămată a căzut la pământ. În baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, inculpaţii au continuat să lovească victima cu sabia, cu pumnii şi picioarele, provocându-i acesteia multiple plăgi tăiate, zone excoriate, echimoze – leziuni traumatice în zone de importanţă vitală. Prin violenţa acţiunilor, inculpaţii au provocat o stare de panică persoanelor aflate în locaţia respectivă”, informează Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați.

Victima a ajuns în spital în stare critică, iar cei doi agresori, frații Elisei și Daniel Bițu, în arestul Poliției. Agresivitatea cu care cei doi și-au atacat adversarul au fost de natură să producă o stare de panică în rândul martorilor, motiv pentru care sunt acuzați nu doar pentru tentativă de omor, ci și pentru tulburarea liniștii publice. 

Sursa: Realitatea de Galati

Articolul precedentTrafic închis pe strada Domnească pentru sărbătorirea Zilei Drapelului Național
Articolul următorMisiuni pentru siguranța procesului electoral de la Tg. Bujor