Arcada Galați a ratat calificarea în semifinalele CEV Cup, după ce a pierdut, pe teren propriu, și a doua manșă a confruntării cu formația poloneză SKRA Belchatow.

După 2-3 în tur, în Polonia, Arcada a cedat și acasă, scor 1-3 (21-25, 25-19, 19-25, 23-25), astfel că voleibaliștii polonezi merg în careul de ași al CEV Cup.

Primul sfert a fost echilibrat până la scorul de 12-12, asta deși gălățenii nu au fost niciun moment la conducere. Polonezii s-au distanțat la 5 puncte, 12-17. Pe final de set gălățenii s-au apropiat la un punct, 21-22, dar oaspeții au câștigat următoarele 3 puncte și au închis setul la 21-25. 

În sfertul al doilea Arcada a început bine și a condus cu 5-0, apoi au avut 9-2, și s-a ajuns la 20-12 și 21-13, cea mai mare diferență din set, iar Arcada a câștigat setul 2 cu 25-19, ceea ce dădea speranța unei reveniri. 

În serul 3 oaspeții s-au desprins repede la 2-5, apoi 3-7, iar Arcada a venit la un punct, 7-8. A urmat o serie foarte bunăa polonezilor, care s-au distanțat la 6 puncte, 7-13. Gălățenii au revenit și au redus handicapul, 13-15. Oaspeții s-au distanțat din nou la 6 puncte, 17-23, diferență care s-a înregistrat și la finalul setului, 19-21. 

În setul 4 gălățenii s-au bătut să ducă meciul în decisiv, unde dacă ar fi câștigat jucau set de departajare, dar tot oaspeții au fost cei care s-au aflat în permanență în avantaj. Gălățenii au șinut ritmul până la 16-16, după care polonezii s-au distanțat la 4 puncte, 17-21. Arcada s-a apropiat apoi la 23-24, dar polonezii au câștigat punctul de set și meci pe serviciul gazdelor, obținând astfel calificarea în semifinalele CEV Cup. 

Chiar dacă a părăsit a doua cea mai prestigioasă competiție continentală de volei masculin, Arcada a avut un parcurs excelent în cupele europene în acest sezon.

Sursa: Realitatea de Galati

Articolul precedentProgramul de împădurire Adoptă un Copac! lansează cea de-a patra ediție a campaniei „Plantăm speranță la distanță”
Articolul următorVremea 9 februarie – Temperaturi de primăvară care ajung până la 13 grade Celsius