Alexandrina Soare este noua antrenoare a echipei de handbal feminin CSM Galaţi, după ce gruparea a reziliat, de comun acord, contractul cu Valeriu Costea.

Situaţia în care se află formaţia gălăţeană, aflată pe ultimul loc al clasamentului, cu o singură victorie în 15 meciuri, a dus la schimbarea antrenorului. Conducearea grupării i-a reziliat, pe cale amiabilă, contractul cu Valeriu Costea, tehnician care a promovat formaţia în prima ligă. Acestuia i s-a propus să rămână în cadrul clubului, la nivelul grupelor de copii și juniori.

În locul acestuia, echipa va fi condusă în ultima parte a campionatului de Alexandrina Soare, fostă handbalistă şi antrenoare la Galaţi. În actualul sezon, Alexandrina Soare a condus echipa de junioare a clubului. În Liga Națională, noua antrenoare a gălăţencelor a pregătit, de-a lungul, timpului, următoarele echipe: HC Oțelul, HC Danubius, Remin Deva, HCM Roman și HC Dunărea Brăila.

Primul meci cu Alexandrina Soare pe banca CSM Galați va fi chiar sâmbătă, de la ora 17,00, la Sala Sporturilor „Dunărea”, împotriva formaţiei Corona Brașov. CSM Galaţi este pe locul 13, retrogradabil, cu 5 puncte, cu un singur punct mai puţin faţă de „U” Cluj, care este pe 12, poziţie care duce la turneul de baraj. Corona Braşov este pe locul 5, cu 22 de puncte.

Articolul precedentHocheiştii gălăţeni au urcat, practic, pe primul loc al clasamentului
Articolul următorDoi sirieni au trecut ilegal Prutul ca să ajungă în Germania