Sinistraţii inundaţiilor care au afectat în ultima săptămână localităţile din Moldova vor primi ajutoare din partea gălăţenilor, Primăria municipiului anunţând că va începe joi, 5 iulie, o campanie de colectare.

Municipalitatea a precizat că vor fi colectate alimente neperisabile, apă îmbuteliată, obiecte de cazarmament (pături, saltele, perne, lenjerii de pat), curate şi în bună stare, îmbrăcăminte, încălţăminte, electrocasnice şi paturi. Alimentele trebuie să fie în ambalajul original, cu excepţia cerealelor, care pot fi livrate şi în saci.

Acţiunea se va desfăşura zilnic, în perioada 5-12 iulie, în intervalul orar 9,00 – 19,00, în funcţie de numărul de donatori existând posibilitatea de prelungire a campaniei cu încă o săptămână. Donaţiile vor fi colectate în trei puncte din oraş: Casa de Cultură a Sindicatelor, Hotel „Sport”, Sala Sporturilor şi Micro 40.
Campania va fi coordonată de Direcţia de Asistenţă Socială a municipiului Galaţi, care poate oferi informaţii suplimentare la telefoanele 0236.307.729 şi 0236.307.741, precum şi la e-mailurile [email protected] şi [email protected]. Autorităţile le recomandă donatorilor să se intereseze înainte dacă produsele pe care doresc să le aducă în centrele de colectare sunt acceptate.
Judeţele cel mai afectate de recentele inundaţii au fost Bacău, Botoşani, Neamţ, Suceava şi Vrancea, unde peste 2.000 de persoane au rămas fără locuinţe. Pagubele totale sunt estimate de către autorităţi la peste 12 milioane de euro.
Articolul precedentS-au afişat rezultatele la bacalaureat: în Galaţi, o singură medie de 10,00!
Articolul următorColegiul Tehnic „Aurel Vlaicu”, pe locul al doilea la Concursul Naţional „ecOprovocarea”