În perioada 15 – 17 ianuarie a.c., poliţiştii buzoieni împreună cu jandarmi, poliţişti locali, precum şi cu reprezentanţi ai tuturor instituţiilor de control din Buzău, au desfăşurat acţiuni de verificare cu efective mărite pe raza întregului judeţ cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii virusului Covid-19. La activităţile de verificare au participat peste 600 de efective.

De asemenea, poliţiştii rutieri din cadrul Inspectoratul de Poliţie Judeţean Buzău au desfăşurat acţiuni pentru verificarea legalităţii efectuării transportului public rutier de persoane şi respectarea regulilor sanitare de către pasageri şi conducătorii auto, verificând peste 50 de mijloace de transport public, dintre care 30 de mijloace de transport în comun.

Astfel, în urma activităţilor desfăşurate, au fost verificate aproximativ 60 de societăţi comerciale, peste 100 de locaţii de interes, fiind legitimate şi verificate totodată peste 4300 de persoane. Pentru abaterile constatate poliţiştii au aplicat 156 sancţiuni contravenţionale, dintre care 122 de sancţiuni pentru nerespectarea măsurilor individuale de protecţie şi 18 de sancţiuni pentru nerespectarea interdicţiilor privind deplasarea/libera circulaţie, toate conform Legii 55/2002 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

În cadrul acţiunilor, forţele de ordine au verificat documentele justificative necesare deplasării persoanelor de la domiciliu sau locuinţă, în intervalul orar 23.00-05.00, precum şi portul măstii de protecţie astfel încât să acopere nasul şi gura de către toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, in toate spaţiile publice închise/deschise cât şi toate celelalte interdicţii impuse de starea de alertă.

Sursa: Realitatea de Galati

Articolul precedentSituația epidemiologică la nivelul județului Galați
Articolul următorVIDEO „Culisele statului paralel” | Anca Alexandrescu, despre cine face jocurile de putere din PNL. Cine e în spatele atacurilor lui Rareș Bogdan