ITM Galați desfășoară, în cadrul unei campanii derulate la nivel național de Inspecția Muncii, acțiunea de informare „Viitorul tău începe azi. Meriţi ca munca ta să fie recunoscută”. Campania are ca scop creșterea gradului de conștientizare a lucrătorilor cu privire la consecințele sociale și economice negative pe care le produce atât munca nedeclarată, cunoscută sub denumirea de muncă „la negru”, cât și munca subdeclarată, denumită muncă „la gri”.

Inspecția Muncii a elaborat un pliant cu informații utile pentru lucrători sau potențiali lucrători, care a fost adaptat cu datele de contact ale ITM Galați.

„Pentru ca informațiile să ajungă la cât mai multe persoane care fac parte din grupul-țintă, am solicitat Instituţiei Prefectului colaborarea în vederea transmiterii pliantului unităților administrativ-teritoriale de pe raza județului Galați, pentru afișarea acestuia de către primăriile din judeţ. Începând cu data de 28 octombrie, inspectorii de muncă au demarat acţiunea de distribuire a pliantelor şi informare a persoanelor în locuri consacrate ca având afluenţă de persoane: gări, autogări, staţii de transport în comun, pieţe, instituţii de colectare a taxelor, instituţii de furnizare de utilităţi, hipermarketuri/marketuri, primării, inclusiv în localităţile rurale din judeţul Galaţi, precum şi cu ocazia controalelor efectuate la angajatori”, informează ITM Galați.

Pliantul este postat pe paginile de web și de Facebook ale inspectoratului, este afișat la sediul ITM, precum și al altor instituții locale din subordinea Ministerului Muncii și Protecției Sociale şi a altor ministere.

În paralel, până pe 17 decembrie, Inspecția Muncii continuă campania de controale la angajatori din construcții, fabricarea produselor de brutărie și a produselor făinoase, protecție și pază depozite, service-uri/spălătorii, comerț și lanțuri de aprovizionare, notariate, birouri de avocatură și de arhitectură.

Sursa: Realitatea de Galati

Articolul precedentAcțiuni ale polițiștilor gălățeni pentru verificarea stării tehnice a autovehiculelor
Articolul următorMinisterul Sănătății a anunțat procedura de efectuare a testării rapide antigen din salivă a elevilor