Accidentul cu doi morţi de la Brăila a avut loc, săptămâna trecută, în plină acţiune preventivă a poliţiei rutiere. Polițiștii rutieri brăileni au acţionat, în perioada 25 iunie – 1 iulie, pe arterele din municipiu şi judeţ, pentru prevenirea accidentelor rutiere grave. Potrivit informaţiilor primite de la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Brăila, au fost constatate peste 400 de abateri de la legislația rutieră. Au fost reţinute 36 de permise și certificate de înmatriculare.

Mai exact, la 404 dintre şoferii opriţi în trafic s-au constatat abateri, 30 de permise au fost reţinute în vederea suspendării dreptului de a conduce pe drumurile publice, iar şase certificate de înmatriculare au fost reţinute pentru nereguli constatate la autovehicule.

Trebuie remarcat, totuşi, că în ciuda activităţilor preventive, exact în intervalul menţionat, mai exact pe 28 iunie, în judeţul Brăila s-a înregistrat un accident rutier extrem de grav. Un autocamion a lovit, pe DN 22, la kilometrul 36, între localităţile Şuţeşti şi Grădiştea, un microbuz de transport persoane, în care se aflau nouă pasageri. Două dintre victime şi-au pierdut, din păcate, viaţa.

Articolul precedentUn tânăr, prins în timp ce fura un telefon dintr-o ambulanţă
Articolul următorTurneul de box „Centura de Aur” se va disputa în 2018 la Galaţi