Joi, 11 martie a.c., în jurul orei 09.40, Poliția Municipiului Tecuci a fost sesizată cu privire la producerea unui accident rutier, în zona Pieței Centrale, din municipiul Tecuci, soldat cu rănirea unei persoane.

Din verificări a reieșit că victima, un bărbat, de 70 de ani, care se deplasa pe partea carosabilă, ar fi fost acroșată de un autoturism, la volanul căruia se afla o tânără, de 22 de ani.

Bărbatul accidentat a fost condus la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, iar conducătoarea auto a fost testată alcoolscopic, rezultând că nu a consumat alcool.

În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Sursa: Realitatea de Galati

Articolul precedentBilanț coronavirus 12 martie: 5.010 cazuri noi și 108 decese
Articolul următorTrei bărbați din Tecuci au înșelat mai multe persoane din prin metoda Covid19