Întâlnirea cu un porc mistreţ i-a creat mari necazuri unui şofer din Brăhăşeşti, judeţul Galaţi. 

La data de 18 septembrie, în jurul orei 05,45, polițiștii Biroului Rutier Tecuci au fost sesizați cu privire la faptul că, pe centura municipiului Tecuci, s-a produs un accident rutier soldat cu vătămarea corporală a unei persoane.

Din primele verificări a reieșit că un bărbat de 60 ani, din comuna Brăhășești, a condus autoturismul dinspre municipiul Bârlad către municipiul Focșani și, la un moment dat, a lovit un porc mistreț aflat pe şosea. După impact, a pierdut controlul asupra direcției și s-a  oprit într-un lan de porumb. O femeie de 65 ani, pasageră în autoturism, a fost rănită, fiind transportată la spital pentru îngrijiri medicale.

Polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă. Şoferii care conduc prin zone recunoscute a face parte din arealul animalelor sălbatice sunt rugaţi să fie foarte atenţi, impactul cu animalele putând avea consecinţe extrem de serioase.

 

 

 

 

Articolul precedent16 plângeri penale pentru recuperarea unor prejudicii constatate de Camera de Conturi
Articolul următorFetele de la Universitatea Galați au debutat cu victorie în Liga I de fotbal