Accident mortal aseară, în Barcea, la o intersecţie cu DN 25. O neacordare de prioritate a dus la tragedie, un tânăr de 20 de ani pierzându-şi viaţa. 

Accident mortal aseară, la ora 21,30, pe DJ 252, pe raza comunei Barcea. La fața locului au intervenit echipaje de la SMURD, Serviciul Județean de Ambulanță și Poliția Rutieră Galați.
Un tânăr, în vârstă de 20 de ani, a condus autoturismul pe drumul mai sus menționat și, la intersecția cu DN 25, nu a acordat prioritate unui autotren (cisternă), intrând în coliziune cu acesta.
A rezultat decesul conducătorului auto și rănirea altor doi tineri, de 20 de ani, pasageri în autoturism. Răniții au fost transportați la spital, în stare gravă.
În cauză s-a întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.
Foto: Facebook- fii informat Umbrăreşti
Articolul precedentUn agent de pază, cercetat pentru că a lovit un bărbat
Articolul următorPatru persoane au ajuns în spital după un accident rutier